Patrimoniu, restaurare și curatoriat în artele vizuale

Prezentarea specializării

Programul de master ”Istoria artei, patrimoniu, curatoriat” își propune să formeze cercetători în sfera artelor vizuale și a patrimoniului, precum și operatori culturali - muzeografi, curatori, manageri de instituții culturale, galeriști, critici de artă, operatori media. Absolvenții programului își vor dezvolta abilități și competențe de înțelegere și analiză a fenomenelor culturale, în special din zona vizualului, de-a lungul celor doi ani în care vor studia discipline variate și complementare. De asemenea, își vor construi și exersa abilități de management și de promovare atât a actului cultural și a instituțiilor de artă contemporane, cât și a patrimoniului material, în diferitele sale forme. În contextul european și mondial actual, în care Industriile culturale și creative joacă un rol din ce în ce mai important în economia globală, dar ținând cont și de dezvoltarea accelerată la nivel local a peisajului cultural, favorizată de desemnarea Timișoarei drept Capitală Europeană a Culturii în 2021, programul de master ”Istoria artei, patrimoniu, curatoriat” este orientat, pe parcursul celor doi ani de studiu și practică, atât către asimilarea și aprofundarea cunoștințelor de specialitate din domeniile vizate, cât și către dezvoltarea capacităților de elaborare și implementare de proiecte culturale, sub îndrumarea cadrelor didactice, în colaborare cu colegii de la specializările vocaționale din cadrul Facultății de Arte și Design și în parteneriat cu cele mai importante instituții și organizații culturale din Timișoara. Programul se adresează absolvenţilor studiilor de licenţă din domenii diverse: istoria şi teoria artei, arte vizuale, design, filosofie, istorie, arheologie și alte științe umaniste, dar și din câmpul științelor sociale, precum economie, ştiinţe ale educaţiei, ştiinţe politice, sociologie și altele.  

Domeniul: Arte vizuale

Specializarea: Patrimoniu, restaurare și curatoriat în artele vizuale

Forma de învățământ: Cu frecvență

Forma de finalizare: Diplomă studii universitare

Titlul acordat: Masterat Arte Vizuale

slot thailand slot dana 5000 slot pulsa slot gacor slot gacor Link Osiris4d trend news slot gacor zeus88 slot dana 5000 slot thailand boladiskon bola diskon slot dana slot pulsa 5000 login mesin22 login stmbet login mahongbet login gtcbet
slot gacor slot maxwin slot kamboja slot gacor slot pulsa slot thailand link boladiskon slot pulsa slotdana5000 slot pulsa slot dana 5000 slot dana 5000 rtp slot gacor