LEVINTZA – O REVOLUTZIE ALTFEL

LEVINTZA – O REVOLUTZIE ALTFEL

„LEVINTZA – O REVOLUTZIE altfel” va fi inaugurat în 19 octombrie 2024, ora 19:00, la Palatul Administrativ al Consiliului Județean Timiș – Sala Multifuncțională (Bd. Revoluţiei din 1989 nr.17) din Timișoara prin vernisajulul unei duble expoziții și a unei premiere de film.

Proiectul își propune să celebreze 35 de ani de la Revoluția din 1989 prin evocarea a două figuri emblematice, designerul vestimentar și creatorul de costume de teatru – Doina LEVINTZA și artistul vizual italian de renume internațional Piero Marsili LIBELLI – care au realizat împreună, în perioada decembrie 1989 – martie 1990 un proiect fotografic și stilistic îndrăzneț care se devoalează pentru prima oară publicului din România.

Expoziția eveniment de la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, conține o serie de imagini cu un puternic impact artistic realizate de fotograful italian în diverse locații emblematice pentru revoluția română din București în care apar, în contrapunct, personaje purtând creații vestimentare ale Doinei Levintza și accesorii semnate de Dan Coma. Cei trei artiști vor fi prezenți la vernisajul expoziției. Curatorul expoziției și inițiatorul proiectului este Bianca Beatrice Michi, cercetător în domeniul filosofiei în cadrul Institutului de Filosofie al Academiei Române.

Proiectul din acest an propune reluarea în altă formă a acestei idei și implicarea tinerilor creatori, fotografi și designeri vestimentari pentru preluarea și dezvoltarea temei revoluției în sens larg.

Astfel, expoziția de la Sala Multifuncțională a CJT cuprinde și o serie de fotografii realizate în cadrul workshop-ului de fotografie de modă derulat în luna octombrie a acestui an în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din Timișoara din cadrul Universității de Vest din Timișoara sub îndrumarea conf.univ.dr Andreea Palade Flondor, asist.univ.dr. Andreea Pleșa și a fotografului Vlad Cîndea. Ședințele foto realizate în locuri emblematice pentru revoluția din 1989 de la Timișoara, juxtapun creații iconice ale doamnei Doina Levintza și concepte stilistice originale realizate de masteranzii programului de studiu design vestimentar-design textil, surprinse de studenții programului de studiu foto-video. Expoziția din spațiile UvtARTCenter pune accentul pe viziunile tinerilor creatori, în dialog cu proiectul artistic de acum 35 ani.

Concept stilistic: Mario Birdean, Erin Gregor, Emma Năstase, Andrada Negru, Georgiana Panescu

Hair: Alexandru Gogoașe  / Make-up: Bojita Ilici

Modele: Iasmina Budea și Daria Banciu (Kiemes Models)

Fotografi: Adrian Marius Achirei, Daniel Alec, Maia Ciucur, Adina Codoban, Dan Grosu, Bianca – Maria Jîrcan, David Lukacs, Alexandra Mateș, Gabriel Matlak, Alehandra Megheș, Ana Neamți, Cosmin Neata, Laurențiu Pistol, Răzvan Şogor, Vlad Taur, Andreea Tomuș, Vlad Cîndea

Cineastul și artistul fotograf Cristian Radu Nema va aduce un tribut proiectului din 1989 prin fotografii realizate creațiilor actuale ale Doinei Levintza care sunt puse în valoare de modelul internațional Loredana Salanță, câștigătoarea Miss World Romania 2024. Astfel  moştenirea culturală este preluată și transmisă între generaţiile de artişti.

În acest context va avea loc și premiera filmului „LEVINTZA – O REVOLUTZIE altfel”, într-un concept semnat de Bianca Beatrice Michi, Cristian Radu Nema și Mimis Ravanis , o metaforă ce subliniază puterea revoluționară a artei, dincolo de timp și spațiu, de context social sau politic. Evenimentul este însoțit de lansarea unui catalog și o masă rotundă la care vor participa specialiști în domeniul artei și istoriei, dar și martori ai evenimentelor din decembrie 1989.

Doina Levintza și Piero Marsilli Libelli vor susține pe data de 21 octombrie la UVT Art Center două masterclass-uri  cu tema „Modă și revoluție – o abordare alternativă a spațiului citadin” , respectiv și „Fotografia ca spectacol al istoriei”, facilitând dialogul între generații. Expoziția găzduită de UVT Art Center este dedicată studenților de la specializarea design vestimentar și a celor de la fotografie, curatoriată de Andreea Palade Flondor și Andreea Pleșa.

Cele două expoziții rămân deschise publicului până pe data de 30 octombrie 2024.

Proiectul este organizat de ROCK HOUSE EVENTS în parteneriat cu Fundația Doina LEVINTZA, Consiliul Județean Timiș, Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, cu sprijinul Opera Națională Română Timișoara și Hotel Timișoara.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

 
slot thailand slot dana 5000 slot pulsa slot gacor slot gacor Link Osiris4d trend news slot gacor zeus88 slot dana 5000 slot thailand boladiskon bola diskon slot dana slot pulsa 5000 login mesin22 login stmbet login mahongbet login gtcbet
slot gacor slot maxwin slot kamboja slot gacor slot pulsa slot thailand link boladiskon slot pulsa slotdana5000 slot pulsa slot dana 5000 slot dana 5000 rtp slot gacor