Doctor Honoris Causa
La propunerea Facultății de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara a decernat titlul de Doctor Honoris Causa unor personalități care, prin excelența academică și culturală, au contribuit la creșterea prestigiului și valorii noastre în lumea științei și cercetării europene și internaționale.
Victor Ieronim STOICHIȚĂ (titlu DHC conferit în 27 iunie 2022) este unul dintre cei mai importanți istorici și teoreticieni contemporani ai artei, cu o remarcabilă carieră internațională, confirmată de numeroasele sale cărți, publicate în limbi de circulație europeană și universală (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă și – nu în ultimul rând – română), precum și o excepțională dimensiune academică.
Doina LEMNY (titlu DHC conferit în 23 octombrie 2024) este una dintre cele mai respectate și influente cercetătoare ale operei lui Constantin Brâncuși, activând ca cercetător muzeograf și curator la Centrul Georges Pompidou din Paris. Cu o carieră dedicată studierii și promovării operei marelui sculptor român, Doina Lemny a jucat un rol esențial în aducerea în prim-plan a complexității și profunzimii creației brâncușiene pe scena internațională a artei moderne.