Surse si resurse ale imaginii

Studiile masterale în specializarea pictură oferă studenţilor cele mai bune condiţii şi cele mai eficiente rute disciplinare de investigare creativă a limbajelor cromatice, formarea şi perfecţionarea expresiei stilistice personale în arta picturii şi realizarea treptată a unei înalte calităţi profesionale în toată creaţia artistică a cursanţilor şi a absolvenţilor noştri.



Confirmarea reuşitelor în acest domeniu o constituie prezenţa masivă a studenţilor şi absolvenilor noştri la toate expoziţiile oficiale, atît în ţară cât şi în străinătate, la expoziţii de grup, colective şi personale, câştigarea unor premii şi burse prestigioase de studii şi de creaţie peste hotare. Cariera artistică a studenţilor noştri începe la masterat, iar dizertaţia de absolvire coincide, în cele mai multe cazuri, cu o consacrare artistică reală.

După cum rezultă din denumirea masteratului, oferta academică în acest ciclu superior, cuprinde atât explorarea creativă avansată a limbajelor artistice şi a stilurilor tradiţionale consacrate şi adaptarea lor contemporană eficientă cât şi investigarea valenţelor nelimitate şi în permanentă extindere a noilor medii foto-digitale, puse în slujba artei picturii. Confluenţa şi sinergia măiestriei şi viziunii stilurilor clasice şi consacrate cu zona noilor mijloace tehnologice de producere a imaginii deschide astăzi perspective noi pentru pictură şi extinde influenţa ei mult dincolo de sălile de expoziţie şi albume de artă, pînă în artele media şi lumea creaţiei digitale a internetului.

Arta picturii, prin tehnologiile ei tradiţionale îmbogăţite cu posibiliţile noilor tehnologii optico-digitale, are ca menire astăzi, ca dintotdeauna, elevarea estetică expresivă şi spirituală a imaginii unei epoci, creând opere artistice în viziune cromatică, viziune ce corespunde cel mai fidel modului în care ochiul uman percepe lumea direct şi natural: prin percepţie cromatică.
  • Domeniul: Arte vizuale
    Specializarea: Surse si resurse ale imaginii
    Forma de invatamant: Zi
    Forma de finalizare: Masterat universitar
    Titlul acordat: Masterant în Surse si resurse ale imaginii